Realizarea unui regulament
pentru participarea pe această platformă
Realizare regulament de funcționare și participare
Pentru buna funcționare a platformei, pentru ca totul să fie în regulă din punct de vedere legal cât și corect din punct de vedere a reprezentativității, pentru ca acțiunile de aici să aibă un impact benefic în comunitate, trebuie statuat absolut toat ce se întâmplă pe această platformă, precum și modul de implementare a participării cetățenești la nivel local, într-un regulament.
Este corect ca acest regulament să fie realizat împreună (administrație și cetățeni), să cuprindă toate aspectele participării cetățenești la configurarea viitorului localității și toate aspectele de interacțiune, de comportament, în spațiile virtuale ori prezențiale, oferite ori create prin această platformă.
Platforma aceasta a fost realizată de către Primăria orașului Barcelona, codul ei este liber pentru a fi folosit de oricine are nevoie de o astfel de platformă și chiar este folosită de sute de localități din întreaga lume. În România încă nu am întâlnit nicio instituție sau organizație care să o folosească, așa că, am instalat-o, configurat-o și tradus-o pentru a fi folosită și aici. (mai este de lucru, mai sunt modificări de făcut atât la conținut cât și la traduceri), toate se vor rezolva pe parcurs.
În România există o platformă (cu plată) folosită de câteva primării, dar aceasta oferă doar bugetare participativă, nu are alte instrumente ca această platformă.
Vă rugăm să participați la acest proiect cu idei, propuneri, dezbateri, comentarii!
Distribuie: